Galerie Foto





ALERTĂ RĂPIRE COPIL

 

Inspectoratul General al Poliţiei Române, în parteneriat cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual ”FOCUS”, a organizat astăzi, 18 aprilie a.c., începând cu ora 11.30, la sala de Conferinţe „Ion Luca Caragiale” din cadrul Hotelului RAMADA MAJESTIC, o conferinţă de presă ocazionată de lansarea Campaniei de Informare „ALERTĂ RĂPIRE COPIL”.

 

Campania de informare cu acelaşi nume are ca principal scop prezentarea publicului larg a mecanismul român de alertă a populaţiei în cazul răpirii sau dispariţiei unui copil în împrejurări în care viaţa sau sănătatea îi sunt puse în pericol.

 

Importanţa deosebită a acestui mecanism este demonstrată de practica acestor cazuri, prin faptul că cel mai adesea, motivul dispariţiei poate fi stabilit într-un stadiu avansat al investigaţiei, iar primele ore după dispariţie sunt extrem de importante pentru eficienţa investigaţiei, sens în care obţinerea de informaţii de la populaţie cu privire la caz este extrem de utilă anchetatorilor.

 

Informaţii de background:

 

Proiectul CALLERT (Child Call Alert), este un proiect co-finanţat de Comisia Europeană în anul 2009, iar România este singura ţară intrată în ultimul val în Uniunea Europeană, care implementează acest mecanism unic de ALERTĂ.

 

Alături de alte state, care au deja acest mecanism funcţional la nivel naţional, cum ar fi Marea Britanie, Germania, Olanda, Franţa, Grecia,  România, prin Poliţia Română, împreună cu partenerii săi, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual ”FOCUS” a reuşit să implice activ în implementarea, lansarea şi dezvoltarea acestui mecanism, 45 de parteneri, care se vor folosi de toate mijloacele pe care le au la dispoziţie în vederea unei diseminări cât mai rapide şi în medii cât mai eterogene a informaţiilor cu privire la alertă şi la copilul aflat în pericol, atunci când mecanismul va deveni operaţional.

 

Campania de informare are drept scop, pe lângă informarea publicului larg cu privire la mecanismul de alertă, şi acela de a deschide noi posibilităţi de cooperare între partenerii angrenaţi deja în proiect şi alţi parteneri cu potenţial de diseminare a mesajelor de alertă şi în alte medii, până la acest moment neatinse. (Ex. Posturi TV şi Radio de la nivel local).

 

Acestea pot să ofere posibilitatea oricărei persoane care deţine o informaţie ce ar putea să ajute la găsirea copilului răpit sau dispărut, care a observat copilul sau suspectul, să informeze imediat autorităţile la numărul unic pentru apeluri de urgenţă.

 

În cadrul conferinţei de presă au fost prezentate informaţii cu privire la mecanismul de acţiune în cazurile de răpire a copiilor, sau dispariţiei în condiţii suspecte sau în care viaţa sau integritatea acestora ar putea fi pusă în pericol.

 

Totodată, au fost prezentate spoturile video şi audio ce vor susţine în plan mediatic această campanie socială şi site-ul oficial al acestui mecanism naţional de alertă.

 

 

 

CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

E-mail: presa@politiaromana.ro

Telefon: / Fax: 021-316.66.65